Splendoare in iarba


Avand in prim plan o iubire care epuizeaza protagonistii, ii duce in pragul nebuniei, tocmai din cauza educatiei proaste date de parintii lor, filmul este o radiografie a fondului psihologic al societatii anilor ’20-’30, a Marii Depresiuni, intr-o comunitate restransa din Kansas, cu principii morale legate de sex si succesul in viata. An all times classic deja.
O generatie de tineri sufocati de sfaturile parintilor, a caror liber arbitru este anihilitat de frustrarile acestora devenite acum idealuri de pus in contul copiilor. Tocmai pentru ca doresc ce este mai bun pentru copiii lor, acestia nu permit ca urmatorea generatie sa comita greseli, au toate premisele pentru a reusi in viata, reusita in ton cu standardele societatii si dorinte parintilor.

Cand Deanie iese din institutul de boli nervoase unde a petrecut mai mult de 2 ani, reintorcandu-se acasa, aceasta este in continuare tratata intr-un mod manipulator de catre mama sa si, in cele din urma incearca sa o iscodeasca pe fiica daca medicii au pus in seama proastei educatii primite de la ea, caderea nervoasa care a suferit-o.

Protagonistii invata conceptul de let it go pentru a depasi criza emotionala iscata din cauza presiunilor famiilor lor si a reprimarilor instinctelor sexuale.

Terapia prin arta este o practica neconventionala pentru trararea tulburarilor nervoase. In sederea sa la azil, Deanie isi petrece timpul pictand in compania unui tanar in viata caruia au intervenit parintii, punand presiuni asupra lui sa devina chirurg. Conflictul dintre generatii, reprimarea dorintelor, respingerea ideilor si pana la urma a familiei duce la o stare de prabusire interioara vecina cu nebunia. Aici, in acest spatiu-refugiu-regasire, creeativitatea blocata, reprimata este scoasa la iveala tocmai pentru a fi unealta in exprimarea necesara vindecarii. Scrisul, pictura devin mijloace de tratare a persoanelor suferinde de boli psihice.

Concluzia, frumusetea vietii este ca odata ce alegi sa nu te gandesti prea mult la fericire, sa nu analizezi lucrurile prea mult, caci prea multe ganduri provoaca durere pana la urma, viata nu este asa coplesitoare si apasatoare. Frumusetea clipei trecute, fragilitatea momentului nu trebuie jelite ci, sa gasim imbarbatre si curaj ca sa celebram emotiile traite iar cu noua constiinta dobandita in urma experientelor sa privim viitorul, sa acceptam noua realitate.
Bud: “What’s the point? You gotta take what comes.”
Splendoare in iarba – 1961

“Though nothing can bring back the hour
Of splendour in the grass, of glory in the flower
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind.”
Ode, Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood – William Wordsworth

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s