50 de umbre ale ipocriziei


Sunt uimita sa citesc recenzii, pseudo-articole si comentarii referitoare la filmul 50 Shades of Grey de catre persoane care se erijeaza in mari cunoscatori ai tuturor tarelor societatii din ziua de azi. Taie si spanzura. Tematica este universala si de cand lumea. Inca din Antichitate se practica sodomizarea, se mentioneaza si in cartile sfinte si in alte scrieri. Acest film nu aduce in prim plan nimic nou si socant de care sa nu fi auzit si citit pana acum, de aceea nu inteleg indignarea si reactia scepticilor nostri, ba chiar avertismente la adresa acestei ecranizari dupa trilogia atat de mediatizata. Este un film modern, relaxant si amuzant, actori placuti, recuzita si coloana sonora pe masura. De ce sa nu il privim ca atare si cu detasare, sa ramanem in sfera divertismentului in loc sa punem la zid in interpretari puritane si radicale un film care nu instiga la nimic, nici macar violenta! Sunt fictiuni cu impact psihologic mult mai nociv. Ce sa spunem atunci de Nymphomoniac? Dar de Ryot Club? Acestea doua chiar au aratat explicit aspecte intr-adevar bolnave ale societatii, depedenta de sex pana la autoflagere ca sa nu mai spunem de absenta  sentimentului matern in favoarea satisfacerii dorintelor sexuale iar al doilea cruzimea si dispretul oamenilor din inalta societate fata de orice ii inconjoara. Sa trecem la viata de zi cu zi si sa aruncam o privire la semenii nostri   care nu au vizionat pana acum nici filmul nici nu au citit cartea cu pricina si sa observam violenta conjugala si gloata de progenituri rezultata din aceste familii caci daca stam si judecam la rece e vorba cam de acelasi lucru violenta fatisa si apoi sex nu, altfel nu ar fi vorba de nenumarati copii adusi pe lume de aceste familii disfunctionale. Care e diferenta? Ce e mai dauntor? O societate bolnava, codependenta care refuza sa se vindece sau o fictiune care face clar delimitare intre practicile din dormitor si alte activitati. In loc sa judecam filme mai bine am incepe sa ne analizam pe noi. Grey a procedat cu profesionalism in timp ce in viata reala e amatorism cu repercursiuni grave. El a fost constient de gusturile lui neortodoxe in timp ce societatea nostra refuza sa admita ca e bolnava si isi perpetueaza specia in acelasi mod. Nu filmele nasc monstri  ci proasta crestere, educatia, incultura si ignoranta. E mai usor sa fii ipocrit decat sa iti admiti conditia si sa o depasesti. Filme ca Luna amara, Cu ochii larg deschisi, 9 saptamani jumate, Ucide-ma cu tandrete, Orhideea salbatica,  acele 50 de umbre ale cinematigrafiei secolului XX au facut furori in randul spectatorilor atunci si probabil au fost la fel de condamnate dar sunt sigura ca au trezit si fantezii multora dintre noi care nu se sfiesc sa recunoasca cu voce tare. Un domn psihiatru sfatuia intr-un blog adolescentii sa nu vizioneze acest film. Ma intreb cat este de competent si cata pregatire are? Este oare capabil sa vindece si sa indrume pacienti cu profile psihologice mult mai haituite decat cel al personajului masculin principal si cu fonduri sufletesti mai mult sau mai putin mai bolnave daca se sperie de un film pe care il catalogheaza drept mediocru? Ma intreb cine este mai condamnabil noi, niste ipocriti carora ne e teama sa ne privim in oglinda sau chiar sa apreciem astfel de filme caci ne speriem de proiectia propriei realitati sau, ma limitez aici la ecranizarea 50 de umbre a lui Grey, dupa romanul cu acelasi nume  inspirat pana la urma, tot din natura umana?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s