Ganduri incalcite…din Londra


Intre zeci de e-mail-uri, planse si upload-ari in 4P, tot reusesc sa fac un tur al claidirilor de jur imprejurul santierului unde se afla biroului, strapungand furnicarul de oameni grabiti spre birourile lor sau spre un loc ademenitor pentru pranz.

Da, am ajuns sa muncesc si sa traiesc la Londra. Stiu ca pare un clicheu dar cand invatam de zor engleza  sa recuperez anii pe care nu i-am stuadiat in scoala generala mi se parea asa big deal sa mergi la Londra sau Paris si sa fii in stare sa porti o conversatie in una din limbile franceza sau engleza.

Ei bine, am reusit sa obtin o slujba decenta in domeniul in care am experienta si sa am si norocul sa mi se implineasca si o alta dorinta: sa am biroul in centrul unui oras mare. Here I am! Incepand de la super market-uri, localuri de servit masa, restaurante elegante, pub-uri, cafenele, magazine pana la cele mai futuriste caldiri care adapostesc sedii de firme offshore, sedii de banci…mici boutique-uri, teatrei si parcuri…

Nu o sa vorbesc despre Londra cea multiculturala cu cladiri imposante si ticsita de case victoriene mai mult sau mai putin bine intretinute.

Viata in Londra e dura.

Desi ai totul la indemana, ultra- posibilitati, optiuni de a-ti petrece timpul liber, exact de timp nu beneficiezi pentru ca acest oras ti-l mananca pe tot: locul de munca cu sarcinile care nu se mai termina, aglomeratia daca folosesti transportul in comun sau chiar si masina personala,  iar daca mai ai si norocul de o greva gata, ti-a dat programul si odihna peste cap … am facut pe ruta Turnpike Lane- Holborn cu autobuzul  doua ore si jumatate, in timp ce in ziua a doua a grevei am luat doua trenuri si am ajuns intr-o oras cu totul, schimbat de trenuri, asteptat in gari si mers pe jos de la munca pana la gara de unde trebuia sa iau transportul o jumatate de ora. O plimabare binefacatoare pentru trup si minte, odata pentru miscare si apoi pentru cunoasterea orasului, intalnesti in cale cladiri uriase incarcate de istorie si arhitectura deosebita, mai ales la locul de destinatie, in King’s Cross St Pancrass, cladirea care adaposteste hotelul de lux un regal architectonic in stil victorian St Pancras Renaissance, pe care te multumesti doar s ail privesti cateva minute in timp ce iti continui drumul spre casa.

Cazarea in Londra e cea mai scumpa din Europa cred. Experimentez cautari de apartamente cu o camera sau garsoniera…sunt incredibil de scumpe, ceea ce te-ar face sa sari in sus de bucurie cand auzi pretul de £ 500 nu e decat o capcana. Sunt maghernite si nu merita dar nici in cel mai dispertat caz nu merita sa platesti acesti bani plus un commission destul de gras agentiei de imobiliare lacome si scarbite de cautatorii timizi care le pasesc pragul pentru un cuibusor neimpartit cu nimeni in afara de partenerul de viata. Daca vrei o locuinta correct cu o camera si living cam trebuie sa scoti din buzunar intre 950 si 1200 plus cheltuieli lunare. Nu e cam la indemana oricui care nu e dispus sa se inhame la un contract de inchiriere intre 6 luni si un an de zile. Varianta cea mai economica si mai deranjanata din punctual de vedere al intimitatii e share-ul, dar cu ale sale acrificii de stil de viata si tot felul de inconveniente.

Gastronomia e variata dar bucuria engleza nu e foarte relevanta in afara de English Breakfast. Multitudinea de popoare gazduite de regat au adus cu ele si traditiile culinare care si-au facut loc cu brio in localuri, restaurante, take-away- uri, supermarket-uri ca si  cand ar fi fost in cultura engleza de cand lumea si pamantul: de la supe picante  de pui in stil bali la pui indian biryani si taietei de orez chinezesc…

Vremea nu e atat de rea in afara de faptul ca ploua la doua zile iar cand nu ploua te taie la fata vantul polar. Legendara ceata londoneza a lui Dickens a disparut in negura vremii lui.

Mi-e dor sa cites casa ca o sa fac o vizita la vreun magazine charity sa-mi achizitionez o carte pentru o cauza nobila din doua parti, una pentru placerea sufletului si a mintii mele iar una pentru a dona banii fie pentru batrani si orfani fie pentru descoperirea unor leacuri impotriva unor boli incurabile.

Desi muncesc in centrul orasului nu am reusit devin foarte ,,local’’. Acesta e unul dintre telurile mele atat cat va dura sederea mea aici sa gust cat mai mult din ceea ce ofera Londra si sa ma bucur de stilul de viata care ti-l poti insusi odata instalat aici.

Dar mai e pana voi putea sa pun pe hartie popasurile mele prin locuri cu rezonanta sau activitati tipice unui adevarat localnic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s