Povestea unei necuvantatoare


Am primit un pisic mic si speriat acum o saptamana. L-am adus acasa, am incercat sa-l hranesc. Nu prea a vrut, mai mult plangea, de urat si de dorul de ai lui. Mi-era mila, dar trebuia sa se obisnuiasca la noi, cu noi. Mai am si doi caini. Unul foarte ciudat, nu suporta pe nimeni necunoscut. Deci nici pe el, caci de mic si speriat nu prea il vedea si mirosi sa il accepte, imediat se zburlea si tusti in copac. Dupa vreo cateva zile pisicul a inceput sa vina sa manance, sa ma recunoasca si sa ne jucam amandoi, chiar si singur prin gradina. Ieri am mers intr-un suflet dupa munca sa ne jucam, mi-era dor de el. Dar n-a venit cand l-am strigat. Vreo cateva ore l-am asteptat, l-am mai cautat, l-am strigat. Dar nimic. Am intrebat de el vecinii. Spusesera ca l-au vazut in gradina. M-am mai linistit, inseamna ca nu a patit nimic. Cand vorbeam eu de el, tup si pisicul printr-o gaura de gard. Am fugit sa-l iau inbrate, dar mi-a scapat nu stia ce vrea sa vina sau sa ma mai tina pe jar. Tot strigandu-l si rugandu-l sa vina sa manance hop si cainele . A trecut de mine si a sarit dupa pisioi. In secunda urmatoare era mort. I-a frant gatul. Nu stiu cine a fost mai vinovat.

Advertisements

One thought on “Povestea unei necuvantatoare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s